Între anii 1929-1969 stațiunea și-a desfășurat activitatea numai în condiții de neirigare, iar prin înființarea unor centre experimentale pe terenurile întreprinderilor de stat: Jegălia , Roseți și Mircea Vodă (între anii 1962-1968) și în condiții de irigare. În perioada 1929-1939, stațiunea și-a desfășurat activitatea pe o suprafață de 150 ha, iar din anul 1940, suprafața a crescut la 310 ha, ca urmare a necesitații producției de semințe ”ameliorate” pentru a fi distribuite agriculturii zonei.
   Pe baza rezultatelor experimentale, obținute între anii 1929-1944, colectivul de agrofitotehnie, format din Gologan Ion (1942-1952), Stratula Vasile (1937-1938) și Leonte Alexandru (1942-1945), a elaborat sistemul de lucrare a solului pentru grâul de toamnă semănat după diferite permegătoare cum sunt: mazăre, fasole,borceag, rapiță și ogorul negru, a stabilit metode de aplicare a îngrășămintelor organice și minerale, soiuri și măsuri fitotehnice importante la diferite plante cultivate în Bărăgan.
   Paralel cu cercetarea problemelor de agrotehnici, s-au făcut lucrări de ameliorare pentru crearea de soiuri noi potrivite, pentru zona de stepă, la o serie de culturi ca: grâul de toamnă, ovăz, orz, porumb, mazăre și alte culturi agricole.
Într-o primă etapă (1930-1932) se scot în evidență soiurile la grâu: Cenad 117, Căpianu 714, Sandu Aldea 22, Odvos 53, Bălan 7 și Local, remarcându-se în special Cenad 117, Căpianu 714, iar soiul Odvos 53 iese din competiție din cauza slabei rezistențe la ger și rugini.
   Între 1932-1936, alături de Cenad 117 și o serie de soiuri fără prea mare importanță, se introduc în ciclul experimental soiurile:A15 și A 26 ICAR.
   Datorită rezultatelor bune obținute, începând cu anul 1937, soiul A15 a început să fie înmulțit, aceasta după o serie de experiențe făcute pentru încercarea lui, experiențe care au fost încununate cu succes, cercetările de ameliorare au dus la obținerea unor linii de grâu valoroase extrase din A15 ca: Bărăgan 36, Bărăgan 38 și Bărăgan 77 devenit soi omologat, pentru care colectivul de cercetători ai unității a primit ”Premiul de stat al R.P.R.” în anul 1950, linia de ovăz Bărăgan 114, menținută în culturi în perioada 1949-1950, linia Victoria Bărăgan la mazăre, care s-a menținut în cultură până în anul 1953.
   La cultura porumbului, pentru Campia Bărăganului soiul cel mai răspândit, în perioada 1904-1933, a fost ”Dinte de cal” cu producție mare și coacere târziu. Acest soi a fost introdus în țara noastră din Argentina, fiind importat pentru sămânță, în urma secetei din 1904.
   În decursul timpului, în urma selecției efectuate empiric, a rezultat ”Dinte de cal local”, asupra căruia s-a efectuat selecția în masă (1933-1940), din care Stațiunea Bărăganul a obținut porumbul ”Dinte de cal de Mărculești.”
Acest soi a fost înmulțit și recomandat în Bărăgan până în anul 1946, când s-a introdus în cultură soiul ”Dinte de cal I.C.A.R. 54”.
   Ca rezultat al numeroaselor cercetări efectuate pe plan mondial și la Stațiunea Bărăganul s-au organizat lucrări de creare a hibrizilor între soiuri, acestea concomitent cu activitatea de creare a soiurilor de porumb.
Pentru prima dată în România Călniceanu Constantin, în anul 1937, la S.E.A. Bărăganul, a obținut hibridul de porumb între soiurile ”Românesc de Studina a ♀ x Dinte de cal ameliorat ♂ , care a fost cultivat în producție până în anul 1943, cu rezultate superioare soiurilor ” Dinte de cal ameliorat ” și ”Românesc de Studina”.
   Începând cu anul 1956 la Stațiunea Experimentală Mărculești se fac lucrări de creare a liniilor consangvinizate de porumb care au continuat până în anul 1961,când stațiunea posedă circa 1100 linii aflate în diferite generații de consangvinizare din următoarele cinci soiuri de porumb: I.C.A.R-54, Lester, Phister, Minnesota 13 extra, Dnepropetrovskaia și Românesc Dobrogean.
   Cu aceste linii s-au efectuat încrucișări de probă pentru determinarea capacității combinative în vederea obținerii unui heterozis puternic. Lucrările de autofecundare și încrucișare între linii nu au mai fost efectuate, activitatea de creare de hibrizi a fost întreruptă în anul 1961, liniile fiind preluate de către secția de ameliorare a I.C.A.R-ului.
Concomitent cu activitatea de creare a liniilor consangvinizate la Stațiunea Mărculești au fost organizate culturi comparative cu primii hibrizi dubli de porumb de origine străină (1958-1964) și apoi a primilor hibrizi de porumb și a liniilor existente în țară, de către I.C.C.P.T. Fundulea și de către alte stațiuni experimentale cu programe speciale de ameliorare.
   La Stațiunea Mărculști, în perioada de înlocuire (1957-1964) a soiurilor cu polenizare liberă, a hibrizilor între soiuri, cu hibrizi între linii consangvinizate de origine străină, în condiții de neirigare, producția medie la hectar a crescut la majoritatea hibrizilor față de soiul ICAR 54, înregistrându-se un spor cuprins între 6-28 %.
   Primii hibrizi dubli românești creați, experimentați și introduși în producție ,la Stațiunea , Mărculești: HD 208 și HD 405 au corespuns bine, în condiții de neirigare, producția medie de 5360 kg/ha depășind media hibrizilor străini cu 3,2 %. Hibrizii românești menționați s-au dovedit superiori celor străini prin capacitatea ecologică de adaptare și deci prin stabilitate a producției, însușiri care le-a conferit o largă răspândire în producție în unii ani ocupând peste 50 % din suprafața cultivata cu porumb.
   Experimentarea hibrizilor din această perioadă la stațiunea Mărculești a avut loc fără a administra nici un fel de îngrașăminte, ci numai o rotație rațională și cu atente lucrări de pregătire a terenului și întreținere a culturii. Producțiile bune obținute se datoresc și în buna masură creșterii numărului de plante recoltate la hectar, semănându-se la distanța de 100cm între rânduri si pe rând (o plantă în cuib) între plante fiind o distanță de 25-35 cm rezultând o densitate de 29570-40.000 plante la hectar.
   Hibrizii creați și omologați în perioada 1964-1968, au fost experimentați la stațiunea Mărculești, atât în condiții de irigare; cât și de neirigare rezultatele obținute, mai ales în condiții de irigare, la hibrizii HS 301 și HD 405, au confirmat, încă o dată, potențialul de producție mereu în creștere, cât și o mai bună adaptabilitate a acestora la condițiile din sudul țării.
   Ca urmare a accentului deosebit pus pentru producerea de sămânță cu însușiri biologice superioare solicitate de agricultura zonei, suprafața stațiunii a crescut de la 310 ha la 460 ha (în anul 1940).
În perioada 1949-1964, suprafața arabilă a stațiunii Mărculești a crescut la 1500 ha, din anul 1950 s-a dezvoltat baza tehnică materială prin înzestrarea unității cu mașini agricole și tractoare necesare mecanizării majorității lucrărilor tehnologice.
   În acest sens, dacă în anul 1949 stațiunea dispunea de un singur tractor, numărul a crescut la 9 în anul 1953, 13 în 1955, 15 în anul 1959 și s-a dublat în numai câtiva ani.
   Numărul de cercetători a crescut de la 3 în anul 1959, la 12 în anul 1954 și la 18 în anul 1958, ceea ce s-a permis diversificarea problematicii de cercetare, îmbrățișând noi aspecte solicitate de agricultura zonei. Astfel s-au aprofundat problemele de agrotehnică, fitotehnie, pășuni și fânețe, chimie agricolă. În anul 1953 livada a intrat pe rod și au început studiile de pomicultură iar din anul 1954 și studiile de legumicultură, de ameliorări agro-silvice și de protecția plantelor.
   Încă de la înființarea stațiunii de cercetări agricole Mărculești (1929) lucrările de bază ale solului au fost o preocupare a cercetătorilor care au lucrat la această unitate.
   Însușirile fizice ale solului de la Stațiunea Mărculești (indicatorii de bază în stabilirea adâncimii de lucrare a solului) sunt satisfăcătoare și permit executarea de lucrări de bună calitate, atunci cand solul este aprovizionat cu apă în jur de 50% din capacitatea de câmp și se lucrează greu atunci când procentul de apă se apropie de coeficientul de higroscopicitate (9,41), sub aspectul compoziției chimice, acest sol apare sărac în fosfor total (0,128-0,177% P2 O5), mijlociu bogat în azot (0,038-0,230%N) și bogat în calciu și potasiu.
   Din anul 1930 până în anul 1968, lucrările solului la Stațiunea Mărculești au fost executate în exclusivitate în condiții de neirigare, iar din 1969 și în prezent, în condiții de irigare.
   Primele experiențe, cu lucrările de bază ale solului, au fost începute în anul 1930. La aceste cercetări, în perioada 1930-1949, s-a urmărit efectul lucrărilor solului la grâul de toamnă semănat după leguminoase (mazăre), la orzul de primăvară semănat după sfeclă, la orzul semănat după mazăre, la porumbul cultivat după păioase, la mazărea semănată după porumb, la fasolea semănată după orz de primăvară și la bumbac. De asemeni, în această perioadă s-a urmărit la câteva plante experiențe speciale, cum sunt cele de Dry-farming (lupta contra secetei prin mijloace agrotehnice).
   Începând cu anul 1949, experiențe cu lucrările solului au continuat în cadrul unui asolament de 10 ani la următoarele culturi: grâu de toamnă, bumbac, ierburi perene, porumb, mazăre si ovăz, iar din 1954 au început experiențe de lucrare a solului cu afânarea solului la adâncimea de 40 cm, fără întoarcerea brazdei cu plug fără cormană (sistem agrotehnic Maltev).
   Din rezultatele mai importante obținute în experiențele cu lucrările solului, în perioada 1930-1958 se remarcă următoarele:
la grâul de toamnă semănat după mazăre, sistemul de lucrare a solului care cuprinde două lucrări (una superficială – dezmiristire – de 8 cm vara, alta adâncă de 20cm, toamna) s-a dovedit superior celui cu o singură arătură superficială înainte de semănat, asigurându-i spor mediu de recoltă pe 5 ani (1934-1938) de 4,94q/ha sau 33,5%.
   Experiențele executate în perioada 1951-1952 au arătat superioritatea arăturilor timpurii fată de cele târzii, la grâul de toamnă semănat după mazăre, precum și importanța dezmiriștirii în acumularea și păstrarea apei în sol, dar și în combaterea buruienilor. Numărul buruienilor distruse la m.p.a fost dublu (351) față de cazul când s-a executat numai arătura adâncă târziu (143).
   Același sistem de lucrare a solului s-a dovedit superior și în cazul când grâul s-a semănat după grâu sau după o altă păioasă.
   La porumb, în experimentele cu diferite specii și adâncimi de arătură, în perioada 1932-1938 si 1940-1944, au demonstrat că sistemul de pregătire a solului cu o singură lucrare superficială efectuată toamna sau primavara, este inferior celui cu două lucrări, una superficială vara și alta adâncă toamna. Sporul de recoltă (mediu 1940-1944) a fost de 5,47 q/ha porumb boabe sau 26%.
   Din experiențele executate, în perioada 1950-1954, cu privire la stabilirea momentului optim pentru destelenirea solului înierbat cu ierburi perene de doi ani, în vederea pregătirii solului pentru grâul de toamnă s-a constatat că, cele mai bune rezultate s-au obținut atunci când destelenirea s-a făcut după coasa a I-a. Producția de grâu obținută în variantă cu destelenirea după prima coasă a fost cu 4,84 q/ha (23,1%) mai mare în comparație cu varianta cu destelenirea înainte de semănat.
   În experiențele executate cu privire la lucrările privind lupta contra secetei prin mijloace agrotehnice (Dry-farming), timp de 10 ani, s-a scos în evidență importanța lucrărilor raționale aplicate solului, în vederea măririi cantității de apa și păstrării ei în sol timp mai îndelungat.
   Începând cu anul 1954 s-a cercetat sistemul de lucrare al solului Maltev. În cadrul acestui sistem s-a urmărit efectul arăturii executate cu plugul fără cormană la adâncimea de 30 si 45cm, o dată la patru ani, plus lucrări repetate anual cu discuitorul și cultivatorul, comparativ cu sistemul obișnuit de lucrare a solului la: grâu, ovăz, bumbac, mazăre, etc. - într-o anumită rotație.
   Experiențele executate au arătat că rezultatele de producție sunt favorabile sistemului obișnuit de lucrare a solului, la toate culturile experimentate.
   Rezultatele experimentale, din anii 1953-1956, cu ogorul negru comparativ cu mazăre, la cultura grâului de toamnă, confirmă rezultatele mai vechi ale stațiunii (1936-1937) ca sporul obținut la grâul semănat după ogorul negru (11,5 q/ha) atât de grâul cultivat după mazăre nu acoperă lipsa recoltei anterioare (11, 82 q/ha) mazăre.
   Începând cu anul 1960, timp de 5 ani consecutiv, în condiții de neirigare, s-a urmărit efectul adâncimii treptate a arăturii de la 20 la 40 cm, complexată cu îngrășăminte (două nivele de fertilizare fața de neîngrășat) asupra producției la grâul de toamnă, florii soarelui și porumb, în cadrul unui asolament de 3 ani.
   Rezultatele experimentale arată că în medie pe 5 ani, grâul nu a dat nici un spor la producție semnificativ, indiferent la ce adâncime s-a lucrat solul, în schimb la îngrășaminte la doza de N60P120, a dat cele mai mari sporuri (5,5 q/ha respectiv 54%).
   La culturile de floarea soarelui și porumb, în cei 5 ani de experimentar (1960-1964), nu s-au obținut diferențieri de producție nici în cazul sistemului de lucrare a solului nici în cazul sistemului de îngrășare. Diferențe de producții la porumb s-au obținut în anii de experimentare în funcție de precipitațiile căzute, de la 10 q/ha în anul 1964, la 45 q/ha în anul 1961.
   Începând cu anul 1963 și continuându-se până în anul 1968 s-a efectuat un nou ciclu experimental de lucrări ale solului, tot în condiții de neirigare, cu trei factori: a=adâncimea de arătură, b=doze de îngrașaminte și c=soiuri sau hibrizi de plante.
   La grâul cutivat, în monocultura nu s-au înregistrat diferențe semnificative de producție; în medie pe 5 ani (1163-1967) funcție de adâncimea arăturii atât în condiții de îngrășare cât și în condiții de neîngrășare la niciunul din soiurile experimentate (Triunph sau Bezostaia).
   Sau înregistrat în schimb diferențe distinct semnificative și foarte semnificative de producție față de neîngrășat în variantele îngrășate. Sporurile de producție cele mai economice (3,0-5,7q/ha), în funcție de soi, s-au înregistrat la doza de îngrășaminte N32P32.
   Soiul de grâu Bezostaia a fost superior soiului Triumph în medie pe 5 ani (1963-1967) cu 1,0 q/ha până la 3,9 q/ha în funcție de doza de îngrășăminte.
   În cazul porumbului, în perioada 1963-1967, s-au făcut experiente în monocultură și asolament de doi ani (grâu-porumb).
   La porumb în monocultura, în medie pe 5 ani de experimentare (1963-1967), între diferitele adâncimi de arături nu s-au înregistrat diferențe semnificative de producție, de asemenea nu s-au înregistrat diferențe de producție între HD 405 si HD 208 în medie pe 5ani, deoarece în anii ploioși cele mai mari producții s-au obținut la HD 405, iar în anii secetoși la HD 208, astfel ca, în medie pe mai mulți ani producțiile s-au uniformizat. În schimb s-au obținut diferențe de producție în favoarea îngrășării față de neîngrășat, doza de îngrășăminte N96P64 fiind, cea mai bună.
   La porumb, în asolament de doi ani (porumb-grau) nu s-au înregistrat diferențe de producție semnificative, în medie pe 6 ani (1963-1968), funcție de adâncimea arăturii, a îngrășării diferențiate și nici funcție de hibridul cultivat. Pe ani au fost însa diferențe și anume: în anii ploioși îngrășămintele în cantități mai mari au dat producții mai mari fața de neîngrășat, iar în anii secetoși îngrășămintele au dat chiar minusuri de producție. În anii ploioși HD 405 a dat producții mai mari decât HD 208, iar în anii secetoși HD 208 a fost superior la producție față de HD 405.
   La floarea soarelui factorii studiați, în asolament de 3 ani: grâu, floarea soarelui-mazăre în rotație: grâu, floarea soarelui, mazăre au fost: a=adâncimea arăturii, b=îngrășămintele aplicate și c= soiuri de floarea soarelui.
   La floarea soarelui factorii studiați în asolament de 3 ani, în medie pe 5 ani (1963-1967) dupa grâul de toamna, nu s-au înregistrat diferențe semnificative între producțiile obținute la diferite adâncimi de lucrare a solului. La îngrășăminte soiul VNIIMK893I cât și Smena au dat sporuri semnificative până la foarte semnificative la N64P96K80 urmat de N84 P96. Între soiuri nu au fost diferențe semnificative de producție.
   La mazăre, în asolamentul de 3 ani ( grâu, floarea soarelui, mazăre), în medie pe 5 ani (1963-1967) nu s-au obținut nici-o diferență de producție semnificativă, atât în cadrul diferitelor adâncimi de arătură, a sistemului de îngrășare, cât nici între soiuri.
   Experiențele executate la stațiunea Mărculești, în condiții de stepă, la neirigat, au dus la concluzia că, solurile cernozomice îngrășate cu azot sau fosfor, au tendința de mărirea fertilității, în măsură ce aceste îngrășăminte se aplică împreună în raporturi echilibrate și în plus această fertilizare trebuie făcută în raport cu cerințele plantei cultivate, mersul vremii, planta premergătoare, nivelul îngrășării în anii precedenți precum și de soiurile sau hibrizii cultivați.
În perioada 1963-1968 s-au executat, în cultura grâului, experiențe cu soiurile Triumph si Bezostaia. Pe baza rezultatelor experimentale obținute, în perioada analizată, au fost făcute urmatoarele recomandări privind fertilizarea grâului de toamnă, la neirigat:
-îngrășarea dă rezultate diferențiate în raport cu condițiile specifice ficărui an;
-îngrășămintele cu azot vor fi aplicate împreuna cu cele cu fosfor în doza de N32P32, N64P64 ;
-îngrășămintele cu potasiu, în general, nu dau sporuri asigurate de producție, deci nu este necesara aplicarea lor, mai ales că -solul cernoziom castaniu este bine aprovizionat cu potasiu;
-gunoiul de grajd, aplicat în doze mici (10 t/ha) dă sporuri importante de producție.
   La cultura porumbului experimentările au fost efectuate în perioada 1963-1968, cu hibrizi HD 208 si HD 405, în monocultură și în rotația grâu-porumb, la neirigat.
   Dupa experimentare s-a ajuns la concluzia că, îngrășarea porumbului este necesară a se face în raport cu fertilizarea culturii premergatoare cât și cu rezereva de umiditate existentă în sol înainte de semănat:
în cazul în care cultura premergatoare a fost fertilizată normal (N64), îngrășarea porumbului nu mai apare necesară decât în anii cu rezervă mare de apă în sol la semănat și numai la hibrizii semiprecoci;
când cultura premergatoare nu a beneficiat de îngrășăminte, sau a fost fertilizată cu cantități mici de îngrășăminte, în timp ce rezerva de apă din sol este satisfăcătoare se va face o fertilizare moderată cu azot si fosfor (N48P32 -N64P32) sau numai cu azot (N32) când planta premergătoare a primit gunoi de la grajd sau resturi vegetale;
în anii cu rezerva mică de umiditate, îngrășarea pământului nu mai apare necesară, neputându-se aștepta la sporuri de producție.
   La cultura floarea soarelui, în perioada 1963-1967, experimentările au avut loc în stațiunea Mărculești cu soiurile Wniimk și Smena. Întrucât reacția la îngrășăminte este în funcție de regimul precipitațiilor, prezentăm rezultatele obținute în anul 1964, an secetos, puțin favorabil culturii florii soarelui, rezultatele obținute în anul 1966, an favorabil culturii florii soarelui și media rezultatelor obținute în perioada 1963-1967.
   În anul agricol 1963-1964, an secetos, producțiile de floarea soarelui au fost relativ mici, totuși s-au obținut unele sporuri de producție prin îngrășare la variantele în care s-au administrat doze mari de îngrășăminte minerale, datorită unor ploi ce au survenit în perioada înfloritului și începutul formării și umplerii bobului.
   La solul Wniimk 8931 în varianta îngrășată cu N64P94, s-a obținut o diferență de producție, față de martor, de 5,7 q/ha, diferența care este semnificativă.
   În varianta îngrășată cu N96P96K80 diferența de producție față de martor a fost de 10,4q/ha, diferență care este foarte semnificativă, ceea ce dovedește că în anii secetoși îngrășămintele cu potasiu au eficacitate la această cultură.
   Îngrășămintele organice au dat rezultate mai slabe decât cele minerale, în acest an agricol, datorită insuficienței apei.
   La soiul Smena s-au obținut diferențe de producție asigurate chiar și la variantele fertilizate numai cu azot si fosfor.
   În varianta îngrășata cu N48P48 s-a obținut o diferența de producție față de martor de 5,3q/ha, diferența care este semnificativă.
   La varianta îngrășata cu N96P96 diferența de producție față de martor a fost de 7,0 q/ha, fiind distinct semnificativă.
  Și în acest an, la acest soi îngrășămintele cu potasiu se dovedesc a fi eficiente, astfel că la varianta îngrășată cu N96P96K80 diferența de producție față de martor este de 9,9 q/ha, diferența care este foarte semnificativă.
   În anul agricol 1965-1966, an favorabil culturii florii soarelui, producțiile obținute au fost mai mari decât în anul agricol 1963-1964.
   În varianta îngrășată cu N96P96 diferența de producție fața de martor a fost de 4,5 q/ha la ambele soiuri, diferența de producție care este semnificativă.
   Îngrășămintele cu potasiu au dat în acest an agricol sporuri de producție mult mai mici, deci în astfel de ani nu este justificata aplicarea lor.
   Gunoiul de grajd, în doză de 40 t/ha, a dat diferențe semnificative de producție la ambele soiuri, astfel la soiul Wmiink, diferența de producție față de martor a fost de 3,6 q/ha, iar la soiul Smena de 4,0 q/ha.
   Aplicarea îngrășămintelor organice cu cele minerale este mai puțin eficientă.
   Pe baza rezultatelor experimentale obținute putem face următoarele recomandări privind fertilizarea florii soarelui la neirigat:
fertilizarea florii soarelui se va face diferențiat în funcție de condițiile climatice specifice fiecărui an;
în anii favorabili culturii florii soarelui, cu rezerva mare de apă în sol la desprimăvărare, dozele de îngrășăminte pot ajunge până la N96P96.
în anii secetoși este de preferat să se aplice doze moderate de îngrășăminte (N48 P48);
îngrășămintele cu potasiu dau sporuri importante de producție, doza recomandată fiind de K80. Potasiul se va aplica împreună cu azotul si fosforul.
gunoiul de grajd este un îngrășământ valoros pentru floarea soarelui. Dozele recomandate sunt de 20-40 t/ha, în funcție de condițiile climatice și posibilitățile fiecărei unități.
   Mazărea este o cultură valoroasă datorită productivității destul de ridicate, dar mai ales datorită valorii sale superioare alimentare precum și capacității de a lăsa solul bogat în azot.
   Mazărea își satisface nevoia de azot, în cea mai mare parte, cu ajutorul bacteriilor fixatoare de azot și de aceea reacționează slab la fertilizarea cu azot.
   Experimentarea s-a făcut, în perioada 1963-1968, cu soiurile F53/54 și Ceres.
   În anul 1966, an cu rezerva mare de umiditate la desprimavarare, îngrășămintele au fost bine valorificate, atât la soiul F53/54 cât și la soiul Ceres.
   Astfel, la soiul F53/54 s-au obținut sporuri semnificative de producție îngrășate cu: N32P64 (diferența față de martor fiind de 4,3 q/ha), 5 t/ha paie+N64P64 (diferența față de martor de 5.0 q/ha).
   În varianta îngrășată numai cu P64 s-a obținut un spor de producție distinct semnificativ, diferența față de martor fiind de 5,2 q/ha. Cele mai mari producții s-au obținut la variantele îngrășate cu 10 t/ha gunoi de grajd și 20t/ha gunoi de grajd, diferența față de martor la ambele variante fiind de 6,9 q/ha, iar sporul de producție foarte semnificativ.
   La soiul Ceres s-au obținut, în general, producții mai mari decât la soiul F53/54. Sporurile de producție, foarte semnificative, s-au obținut în variantele îngrășate cu P64 (diferența față de martor 6,8 q/ha) N32P64 (diferența față de martor 7,1 q/ha), 10t/ha gunoi de grajd (diferența față de martor 8,0 q/ha) și tot 10t/ha gunoi +N32P32 (diferența față de martor) 8,1 q/ha.
   În anul agricol 1967-1968, an cu o rezervă mică de apă în sol, la desprimăvărare, îngrășămintele au fost slab valorificate de mazăre.
   La soiul F53/54 numai varianta îngrășată cu N32P64K60 a dat un spor de producție distinct semnificativ, diferența față de martor fiind de 2,8 q/ha.
   În acest an secetos la soiul Ceres s-au obținut producții mult mai mici decât la soiul F53/54. Cea mai bună variantă a fost cea îngrășată cu 10t/ha gunoi+N32P32, unde diferența față de martor a fost de 2,7 q/ha, sporul de producție fiind distinct semnificativ.
   Datele experimentale obținute ne permit să facem următoarele recomandări:
îngrășămintele cu azot vor fi aplicate la mazăre doar în doze mici (N32) împreună cu cele de fosfor (P32-P64);
îngrășămintele cu potasiu nu dau sporuri de producție asigurate statistic, în Bărăgan solurile fiind bine aprovizionate cu potasiu;
îngrășămintele organice singure sau în combinație cu îngrășămintele minerale vor fi aplicate altor culturi din asolament, mazărea urmând să beneficieze de efectul remanent al acestora.
   În cadrul laboratorului de agrotehnică, la măsuri fitotehnice, începând cu anul 1958, s-a montat o experiență la cultura fasolei pentru boabe, în condiții de neirigare, urmărindu-se influența agrofondului, a epocii de semănat și a spațiului de nutriție cu următoarele graduări ale factorilor.

   Soiul întrebuințat pentru experimentare a fost Fasole de Banat. Din media rezultatelor a reieșit că producția cea mai mare, de 1354 kg/ha, a fost obținută la varianta NoP40, semănatul făcându-se la epoca 10-20 aprilie, cu distanța între rânduri de 50 cm.
   În anul 1959 s-a studiat înfluența agrofondului, a epocii de semănat la floarea soarelui. Ceea ce trebuie subliniat este faptul că la cele două agrofonduri s-a studiat aplicarea fazială a azotului si fosforului.
   Factorii studiați în acest experiment au fost:
Agrofondul A: - 20t/ha gunoi de grajd+K30 sub brazdă
N15 primavara pe sol înghețat
P10 la cuib la semănat
N15 la 3 frunze
P10+K20 la formarea capitului
Agrofondul B:- P30+K10 toamna sub brazdă
N50 primavara pe sol înghețat
N30 + K20 la 3 frunze
N15 la 3 frunze
N20+P15+K50 înainte de formarea capitulului.
   Epocile de semănat au fost la 10 martie și 23 martie, iar distanțele de semănat au fost 70/50 cm, 70/70 cm, câte un bob la cuib și 70/70 cm, cu două boabe la cuib.
    Producția cea mai mare, de 1279 kg/ha a fost obținută la agrofondul A, semănatul făcându-se la 23 martie și distanța de semănat de 70/50 cm.
   La cultura mazării pentru boabe, în anii 1960 și 1961, s-au studiat un numar de 4 agrofonduri, 2 densități și 3 soiuri, varianta cea mai bună, pe cei 2 ani, fiind soiul Expres, semănat la o densitate de 90b.g./m² pe un agrofond NoP80, obținându-se o producție de 2257kg/ha.
   La cultura soiei pentru boabe, în condiții de neirigare, s-au studiat, între anii 1961-1963, epocile de semănat la un număr de 3 soiuri: Chippewa, Galbenă de Platt, Lincoln. Într-o altă experiență, la aceiași cultură, s-au experimentat 5 distanțe de semănat și 3 densități la soiul Chippewa.
   Din media anilor 1961-1963 a reieșit că soiul Galbenă de Platt, semănat la epoca de 10 aprilie a dat o producție de 1072 kg/ha.
   La această experiență distanța de 80 cm între rânduri a fost cea mai bună, la densitatea de 50 b.q./m², la care s-a obținut o producție de 1072 kg/ha.
   Începând cu anul 1963, au fost introduse, în cadrul laboratorului de agrotehnică (măsuri fitotehnice) o serie de experimente la grâul de toamnă, în condiții de neirigare, cu anumite rotații ale culturilor și anume: studiul epocii de semănat, a densității, a agrofondului si soiurilor de grâu în rotația: grâu-porumb; mazăre-grâu-floarea soarelui si monocultură.
   Soiurile au fost: Triumph si Bezostaia.
   Din media rezultatelor (1963-1967), la monocultura graului, reiese că varianta cea mai bună a fost: semănat la 1 octombrie, densitatea de 450 b.g/m², soiul Bezostaia (28,0 q/ha).
   La rotația grâu-porumb, producția cea mai mare a fost obținută la varianta semănată la epoca de 1 octombrie, cu densitatea de 450 b.g/m², cu soiul Bezostaia (29,0 q/ha).
   La rotația de 3 ani: mazăre-grâu-floarea soarelui, varianta cea mai bună a fost soiul Bezostaia, semănat la 1 octombrie cu 450b.g/m².
   În aceeași perioadă a fost studiată, la cultura florii soarelui, înfluența densităților și distanței între rânduri la 3 soiuri: Smena, Wniimk si F70. Din media anilor 1963-1967 s-a observat că producția cea mai mare, de 31,6 q ha, a fost obținută la soiul F70, semănat la distanța de 80 cm între rânduri cu o densitate de 40 000 plante/ha.
   La cultura porumbului pentru boabe, în condiții de neirigare s-au experimentat, în monocultura hibrizii: HD 208 si HD 405, la densitățile de 20 000, 30 000, 40 000 si 50 000 plante la hectar. Din media anilor 1963-1968, la hibridul HD 208 cea mai bună densitate a fost 50 000 plante/ha (45 q/ha) iar la HD 405, densitatea de 30 000 plante/ha cu o producție de 41,2 q/ha.
Din anul 1964, la centrul experimental Jegalia s-au montat experimente cu măsuri fitotehnice la grâul de toamnă si porumb, în condiții de irigare.
   Astfel, la grâul de toamna s-au studiat trei epoci de semănat (1 octombrie, 20 octombrie, 10 noiembrie), patru densitați de semănat (300, 400, 500 600 b.g/m²) si patru agrofonduri (NoPo, N64P64, 10t/ha gunoi + N64P64, 5t/ha coceni tocati+N64P64).
   Din combinația celor trei factori a reieșit ca cea mai bună variantă a fost cea semănată la 20 octombrie cu densitatea de 500 b.g/m² și agrofondul N64P64 + 10 t/ha gunoi la care s-a obținut o producție de 4370 kg/ha cu soiul Bezostaia.
La cultura porumbului pentru boabe, în condiții de irigare, în aceiași perioadă, s-au studiat trei distanțe între rânduri (100cm, 85cm, 70cm), patru densități de semănat (40 000, 50 000, 60 000 si 70 000 plante/ha) si patru agrofonduri (NoPo, N128P64, 20t/ha gunoi + N128P64, 10t/ha gunoi + N128P64)
   În anul 1965, cea mai mare producție s-a obținut la varianta semănată la 85cm între rânduri cu 50 000 plante/ha, pe un agrofond de 10t/ha gunoi + N128P64.
   Cercetări privind măsurile fitotehnice s-au făcut și la centrul experimental Roseți, la cultura porumbului pentru boabe, în condiții de irigare, în perioada 1966-1967.
   S-au studiat trei hibrizi de porumb cu precocitate diferită (HD 208, HD311 si HD 405) la densități de la 45 000 plante/ha pana la 65 000 plante/ha, funcție de perioada de vegetație a hibrizilor.
   Din media anilor 1966-1967 reiese că cea mai mare producție de 105,9 q/ha, a fost obținută la HD 311, la o densitate de 50 000 plante/ha pe un agrofond de 20 t/ha gunoi + N32P64+N32 primavara.
   La centrul experimental Mircea Vodă, între anii 1967-1969, s-au făcut cercetări privind epoca și densitatea de semănat la hibrizii de porumb, în condițiile fundului de lac Iezer. Au fost experimentați hibrizi HD99, HD12i, HD208, HD301 si HD 405.    Pentru hibrizii HD 99, HD12i si HD208 s-au încercat densități de 40 000, 50 000 si 60 000 planta/ha, iar pentru hibrizii mai tardivi, HD 301 si HD 405, au fost experimentate densitățile de 30 000, 40 000 și 50 000 planta/ha.
   Din analiza mediei anilor 1967- 1969 a reieșit că cea mai bună variantă a fost cea semănată la epoca a II-a (29.IV-10.V) cu HD 301 si 50 000 planta/ha, la care s-a obținut o producție de 109,4 q/ha.
   Prima experiență cu erbicide la porumb în condiții de neirigare s-a început în anul 1962 intitulându-se ''Studiul eficacității erbicidelor (atrazin) în diferite doze, la semănat, în complex cu măsurile agrotehnice, în condiții de monocultura'' – experiență executată de cercetatorul Ing. Olga Stefan. S-a folosit hibridul de porumb HD 409, experimentul a avut 23 variante și s-a executat în trei repetiții. Varianta cea mai bună a fost cea tratată cu 1,5 kg/ha atrazin, substanță activă, aplicat pe rând + prașile mecanice.
   În anul 1963 s-a început experiență cu regim stationar '' Stabilirea dozelor optime de erbicide atât în cazul aplicării pe toată suprafața cât și în cazul aplicării pe zona de protecție a rândurilor de porumb monocultura''. Experiența s-a urmărit în anii 1963, 1964 și 1965 cu hibridul HD 409, folosindu-se metoda de așezare liniară. S-a studiat efectul atrazinul aplicat pe rând, la aplicarea pe toată suprafața, fără prășila mecanică și cu o prășila mecanică.
   Rezultatele obținute în combaterea buruienilor, cu diferite doze de atrazin, atât la tratamentele pe rând cât și la cele pe toată suprafața sunt inconstante de la un an la altul, în strânsă legătură cu precipitațiile căzute în prima lună de la aplicare.
   La tratamentele pe rând cele mai economice doze s-au dovedit a fi, în medie pe 3 ani, cele de 1,0-1,5 kg/ha s.a. În anul 1964, o combatere bună a buruienilor s-a realizat numai cu doză maximă experimentată de 3 kg/ha atrazin s.a. În cazul tratamentelor pe toată suprafața combaterea buruienilor a fost satisfacatoare prin aplicarea a 6 kg/ha atrazin s.a., în medie pe ciclul experimental, iar în anul 1964, numai la doza de 9 kg/ha atrazin s.a. Cand s-a aplicat și o prășila mecanică (prasila a II-a) doza de 3 kg/ha atrazin s.a a fost suficientă.
   Pentru stabilirea epocii optime de aplicare a erbicidelor triazinice la porumb, în anul 1964, s-a executat un experiment în care produsele s-au aplicat toamna și primăvara.
   În condițiile de climă secetoasă din Câmpia Bărăganului de Sud la aplicarea erbicidelor, pe toată suprafața, pe terenurile neirigate, se obțin rezultate mai bune la aplicarea în toamnă, când se valorifică precipitațiile ce cad până la semănatul porumbului.
   Pentru distribuirea uniformă a erbicidelor pe bază de atrazin, aplicate toamna sau primavara timpuriu, arătura trebuie sa fie uniformă, bine marunțită și lipsită de resturi vegetale.
   În perioada 1965-1967 s-a executat o altă experiență pentru stabilirea eficacității diferitelor erbicide în combaterea buruienilor din cultura porumbului neirigat, în care cele mai bune rezultate s-au obținut cu erbicidele Gesaprim și Isotriazodon. În unii ani distrugerea buruienilor a fost satisfăcătoare chiar și la doza de 5 kg/ha atrazin s.a.
   În anul 1968, an cu o primăvara foarte secetoasă, cele mai bune rezultate, în combaterea buruienilor, s-au obținut în variantele unde s-au asociat erbicidele. În varianta tratată cu Gesaprim 5 kg/ha + Afalon 2,5 kg/ha + Gesagard 2,5 kg/ha s-a obținut o producție cu numai 3,7% sub cea a martorului lucrat normal, iar gradul de îmburuienare a fost redus cu 34% față de martorul netrat și nelucrat.
   O problemă deosebit de împortantă care s-a studiat la stațiunea Mărculești a fost efectul remanent al erbicidelor reziduale aplicate la porumb, în monocultură, în anul 1963-1964.
   La cultura grâului, în primul an de remanenți, în cazul aplicării atrazinului pe rând, producția a fost practic egală cu martorul netrat, la doza 1 kg/ha s.a.; iar de la 1,5 la 3,0 kg/ha s.a. atrazin, producția s-a micșorat cu 55,0-83,2% la al doilea an efectul remanent al atrazinului s-a resimțit numai la doză de 3 kg/ha s.a. când producția s-a micșorat cu 8,8%.
   Mazărea este mai rezistentă la efectul remanent al atrazinului. Totuși și la această cultură, în primul an, producția a scăzut 29,9% începând cu doza de 1,5 kg/ha s.a. La 3 kg/ha s.a. producția este mai mica, decât la martorul lucrat normal cu 84,4%. În al doilea an efectul remanent al atrazinului nu se mai resimte, la cultura mazărei, nici chiar la doza maximă experimentată de 3 kg/ha s.a atrazin.
   Producția de floarea-soarelui este compromisă, în primul an de remanență, începând cu doza de 1,5 kg/ha s.a. atrazin, aplicat pe rând la porumb. În al doilea an efectul remanent a apărut la doza de 2,5 kg/ha s.a, când producția s-a micșorat cu 24,6%, iar la doza de 3 kg/ha s.a. cu 52,1 % ,față de martorul netratat.
În cazul tratamentelor cu atrazin pe toată suprafața producției de grâu și floarea-soarelui este compromisa chiar de la 3 kg/ha s.a. atrazin, în primul an de remanență. În al doilea an, de remanență, la grâu producția a scăzut cu 8%, în varianta tratată cu 6kg/ha s.a, cu 23% în părcelele unde s-a aplicat 7,5 kg/ha s.a. și cu 46,7% la doza de 9,0 kg/ha s.a. Floarea soarelui are o sensibilitate accentuată față de efectul remanent al atrazinului chiar și în al doilea an, când producția de boabe a scăzut cu 44,9% față de martorul netratat la doză minimă experimentată de 3,0 kg/ha s.a. Cu cât s-a mărit doză de atrazin, producția de floarea-soarelui s-a micșorat propoțional ajungând, la 9 kg/ha s.a. la numai 1,6 q/ha.
   La cultura mazărei, în primul an, după porumbul cultivat în monocultura 3 ani și tratat cu atrazin, la doză de 3 kg/ha s.a. producția a scăzut cu 65,2% față de martorul netrat. La cantități mai mari producția a fost practic compromisă.
În cazul în care erbicidele s-au aplicat la porumb numai un an (în cadrul rotației), efectul remanent al erbicidelor triazinice a fost pronunțat.
   La doza de 5 kg/ha s.a., erbicidele triazinice aplicate pe toată suprafața au micșorat, în primul an după porumb, producția de grâu cu 59,6%-66,0%, producția de floarea-soarelui cu 60,2%-83,7%, iar producția de mazăre cu 41,8%-62,6%. În al doilea an efectul remanent este mai scăzut, producția de grâu a scăzut cu 2,2%-11,4%, la floarea-soarelui cu 1,2%-7,6%, iar la mazăre este inexistent.
   Cu un volum de 150-197 experimente de camp și este 4 000 de variante experimentale stațiunea a avut posibilitatea să satisfacă zona de influență din punct de vedere agrofitotehnic în domeniile culturilor neirigate, să poată fi capabilă să îndrume agricultura irigată din acea vreme.
   Laboratorul de protecția plantelor a luat ființa în toamna anului 1951. Până atunci, lucrările cu privire la stadiul combaterii bolilor și dăunătorilor din culturi erau reduse, fiind executate de colaboratorii Secției de fitopatologie din cadrul I.C.A.R.
   Problemele cercetate, până în anul 1951, se referă la rezistența soiurilor de cereale față de: rugină, mălură și taciune și eficacitatea produselor antimălurice în vederea reducerii atacului de mălură la grâul de toamnă.
   Începând cu anul 1951 s-au cercetat probleme privind combaterea bolilor și dăunătorilor, din culturile frecvente în Bărăgan:
combaterea bacteriozei la bumbac, prin tratemente fizice și chimice, aplicate seminței;
biologia și măsurile de combatere a tăciunilor care atacă orzul;
măsurile de combatere a tăciunului comun la porumb (1955-1958);
combaterea mălurii grâului (1951-1958) prin tratamente cu preparate organomercurice si hexaclorbenzen;
combaterea omizilor care atacă capsulele de bumbac (1953-1955), cu insecticide pe baza de HCH și DDT;
combaterea gărgăritei mazării (1955-1956), pe cale chimică, prin stabilirea epocii optime de aplicare a tratamentelor și a celui mai eficace tratament (insecticid) pentru combaterea insectelor direct în câmp.
   Laboratorul de protecția plantelor a avut în planul de cercetare științifică, în perioada 1951-1959, studiul virozelor la cartof și al bolilor care atacă lucerna în zona de stepă, problema rezistenței soiurilor de plante cultivate la atacul bolilor și dăunătorilor, studiul biologic și al măsurilor de combatere a moliei porumbului, precum și studiul măsurilor de combatere a șoarecilor de câmp.
   Tot în cazul acestui laborator, în perioada amintită, a funcționat o echipă specială pentru aplicarea tratamentelor de combatere a bolilor și dăunătorilor, în sectorul de producție al stațiunii și în exterior.

Dumitru Tudoran, Leliana Voinea, Valerian Stoica