Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare Agricolă Mărculești este amplasată în centrul Bărăganului de Sud și reprezintă condițiile de climă și sol din partea de est a Câmpiei Române. Încadrată aproape în totalitate în zona de stepă (moderată sau propiu-zisă) cu precipitații în jur de 480 mm pe an, dar cu ani în șir sub 400 mm, cu perioade lungi de secetă în vară și cu arșițe puternice (până la 38-40ºC la umbră și peste 60ºC la sol), cu ierni geroase (minus 32°C în 1942) și lipsite de zăpadă, cu vânturi frecvente (zile de calm ceva mai mult de 60 pe an) și inconstante ca direcție chiar în cursul aceleiași zile, Bărăganul câmpie având unul dintre cele mai bune soluri ale României, nu poate fi exploatat fără cercetare științifică.
Iată de ce după ce a susținut necesitatea înfiintării Institutului de Cercetare Agronomice al României în 1927 (înființat prin Legea 110/1927),marele agronom ,eminentul, om de știință academician Gheorghe Ionescu-Șișești alege locul și înfiintează în anul 1929 prima unitate de cercetări agronomice cu profil vegetal din țară: stațiunea de experimentare agricolă și de înmulțirea semințelor selecționate a Bărăganului.
În anul 1932, din necesitatea îmbunătățirii activității de cercetare agricolă din România a apărut ”Legea de modificare a mai multor articole din Lege pentru înființarea Institutului de Cercetări al României și a stațiunilor agronomice ” publicată în monitorul Oficial nr. 116, partea I, din 21 mai 1932.
La art.14 din aceasta se stipulează: stațiunile actuale de la Iași, Tg. Frumos, Petriceanca, Cluj, Câmpia Turzii și Bărăgan se încadrează în rețeaua de stațiuni înființate în conformitate cu această lege.
Trebuie menționat ca din toate stațiunile-agronomice înfiintate în acea perioadă, a funcționat fără întrerupere numai Stațiunea Agronomică a Bărăganului, actualmente Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Mărculești.
Dacă ne întoarcem înapoi la Bărăganul din vremea lui Vasile Alecsandri aflăm că:
,,Acolo floarea naște și moare-n primăvară
Acolo piere umbra în zilele de vară
Și toamna-i fără roade, și-a iernii vijelii
Cutreeră cu zgomot pustiele câmpii”
Pentru Alexandru Odobescu în ,,Fals tratat de vânătoare” apărut în urmă cu 125 de ani, Bărăganul nu însemna decât cârduri de dropii cutreierând, cu pas măsurat și cu capul ațintit la pază, acele șesuri fără margine, prin care aerul răsfirat în unde diafane sub arșița soarelui de vară, oglindea ,,ierburile și bălăriile din depărtare”.
Nu au trecut mulți ani de atunci și locul vânătorului a fost luat de agricultorul legat de pământ, iar în locul bălăriilor să crească grâul și porumbul.
În evoluția istorică și activitatea sa de nouă decenii se deosebesc două etape mai împortante, determinate de transformările profunde în viața agriculturii ca urmare a evenimentelor istorice petrecute în acest interval de timp în țara noastră.
Din punct de vedere al evoluției suprafețelor și a modului de efectuare a cercetărilor științifice (neirigat și irigat) se definesc 2 etape împortante: etape a I-a (1929-1969) și etapa a II-a (1970-prezent).
Dumitru Tudoran, Leliana Voinea, Valerian Stoica